GALERIE FOTO** Cinci OK, patru KO! Situația la zi a stadioanelor pe care se va juca prima etapă a Ligii 1

GALERIE FOTO** Cinci OK, patru KO! Situația la zi a stadioanelor pe care se va juca prima etapă a Ligii 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vineri începe a doua parte a campionatului, iar ProSport vă prezintă o evaluare a tuturor stadioanelor pe care se va juca prima etapă din 2012. Cel mai bine arată suprafețele de joc care beneficiază de instalații de încălzire, la polul opus situându-se gazonul din Chiajna și cel din Brașov.
La Cluj, Ploiești și Piatra-Neamț se poate juca în condiții excelente, având în vedere că gazonul arată impecabil. Pe de altă parte, suprafețele de joc ale echipelor din zona retrogradării, Chiajna, Mioveni și Brașov, arată momentan îngrijorător, din diverse motive, fapt care poate totuși să fie pe placul gazdelor. Peste toate se situează însă gazonul din „Ștefan cel Mare”, care este acoperit integral de zăpadă, dar, în prima etapă, Dinamo nu va evolua în „Groapă”, ci pe „Național Arena”.


Chiajna, stadion „Concordia”
Luni, 5 martie: Concordia – Oțelul
Dintre toate terenurile gazdă, cel mai prost arată cel din Chiajna. Chiar dacă mai mulți muncitori adunau vineri zăpada cu gălețile, gazonul arăta execrabil cu 10 zile înainte de meci: trei sferturi acoperit cu zăpadă, în timp ce zonele verzi seamănă mai degrabă cu niște mlaștini miniaturale.

Brașov, stadion „Tineretului”
Vineri: FC Brașov – Pandurii
Muncitorii au început să curățe gazonul încă de vineri, dar, din cauza temperaturilor scăzute, acesta este înghețat și zăpada se înlătură greu. Totuși, au fost date asigurări că problema va fi rezolvată până la ora meciului.

Cluj, stadion „Dr. Constantin Rădulescu”
Vineri: CFR – Tg. Mureș
„Feroviarii” au dat drumul instalației de încălzire încă de la începutul săptămânii trecute, curățând treptat zăpada. Gazonul se află într-o stare impecabilă, permițând astfel desfășurarea în condiții optime a unui meci de fotbal.

Sibiu, stadion „Voința”
Sâmbătă: Voința Sibiu – Astra Ploiești
Arena ardeleană nu dispune de instalație de încălzire, dar faptul că în ultimul timp la Sibiu nu a mai nins a împiedicat așezarea unei cantități mari de zăpadă pe gazon. Astfel, curățarea terenului a fost ușor de efectuat, iar în prezent suprafața de joc este uscată.

Ploiești, stadion „Ilie Oană”
Duminică: Petrolul – FC Vaslui
Zăpada de pe stadionul prahovean se topește treptat, cu ajutorul sistemului de încălzire, urmând ca până miercuri gazonul să arate ireproșabil. În această zi, echipele de tineret ale României și Cehiei vor susține un meci amical.

București, stadion „Valentin Stănescu”
Sâmbătă: Rapid – „U” Cluj
La prima vedere, echipa antrenată de Răzvan Lucescu nu va avea probleme cu gazonul, deoarece curățarea acestuia a început cu aproape două săptămâni în urmă. Zăpada a fost înlăturată integral, dar momentan suprafața de joc este umedă. În plus, fanii giuleștenilor au curățat și zăpada din tribune, asigurându-se astfel că nimeni nu va putea arunca bulgări în teren.

București, stadion „Dinamo”
Sâmbătă: Dinamo – Gaz Metan
Zăpada din „Groapă” măsoară câteva zeci de centimetri, singura porțiune deszăpezită fiind pista de atletism, dar acest lucru nu-i îngrijorează pe jucătorii lui Liviu Ciobotariu. Oficialii dinamoviști au închiriat „Național Arena” pentru prima etapă din 2012, din cauza prăbușirii unei porțiuni a acoperișului tribunei a doua.

Mioveni, stadion „Orășenesc”
Duminică: CS Mioveni – Steaua
Joi și vineri, deținuții de la penitenciarul „Colibași” s-au ocupat de curățarea terenului argeșean. Zăpada a fost curățată în proporție de 90 la sută, urmând ca restul să fie înlăturată azi de reprezentanții ADP Mioveni.

Piatra Neamț, stadion „Ceahlăul”
Luni, 5 martie: Ceahlăul – Sportul
Dotată cu sistem de încălzire, arena moldavă a fost curățată integral de zăpadă. Mai dificil decurge procesul de uscare a ierbii, din cauza temperaturilor scăzute care se înregistrează la Piatra Neamț.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×